ANRE: Existenţa mai multor burse de gaze naturale va crea o concurenţă efectivă


Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) susţine existenţa mai multor platforme de tranzacţionare a gazelor în România, ceea ce ar duce la crearea unei concurenţe efective, a declarat, miercuri, Florin Tobescu, şef serviciu la Direcţia Relaţii Internaţionale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în cadrul unei conferinţe pe teme energetice.

El a fost întrebat care este poziţia ANRE cu privire la faptul că, pe data de 16 mai, Comisia pentru industrii din Camera Deputaţilor a votat un amendament la Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 64/2016, potrivit căruia singura bursă licenţiată pentru tranzacţia de gaze naturale va fi OPCOM. Acest lucru a stârnit reacţii în piaţă, întrucât, momentan, singurele tranzacţii cu gaze se realizează pe Bursa Română de Mărfuri (BRM).

„Legea este în dezbatere, nu este un document final. Responsabilitatea este partajată: Parlamentul este dator să ia cu rapiditate o hotărâre, iar noi (ANRE – n.r.) arătăm motivele care pot fi invocate pentru existenţa mai multor operatori de piaţă şi existenţa unei concurenţe efective. Rezultatele fiecărui operator economic de altfel se cunosc”, a spus Tobescu.

El a precizat că preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, deşi îşi anunţase participarea la conferinţă, era, la acel moment, prezent la dezbaterile din Comisia de industrii din Camera Deputaţilor tocmai pe această temă.

Tobescu a mai spus că, în prezent, Autoritatea lucrează la aplicarea tuturor prevederilor codurilor de reţea din domeniul gazelor naturale, astfel încât, odată cu producţia de gaze din Marea Neagră, să existe o piaţă şi o infrastructură care să permită utilizarea raţională a acestor resurse.

„Vrem să avem o piaţă concurenţială şi la gaze, astfel încât investiţia să fie recuperată, să dea satisfacţie investitorilor şi clienţilor care utilizează aceste gaze naturale. Dacă piaţa de electricitate a României este cuplată cu a ţărilor vecine, în domeniul gazelor naturale se realizează măsurile care pot contribui la aplicarea cu rapiditate a tuturor prevederilor codurilor de reţea, mă refer la alocarea de capacitate şi mecanismul de rezolvare a congestiilor, concomitent cu derularea unor proiecte de interconectare la nivel european, din care cel mai important este BRUA, prin care rezervele de gaze din Marea Neagră vor fi utilizate, contribuind la diversificarea surselor de aprovizionare. (…) Dacă piaţa nu este pregătită în mod corespunzător, mecanismele nu sunt stabilite, aceste resurse pot să nu fie folosite la adevărata lor valoare şi de aici toate preocupările instituţiilor implicate în acest domeniu. Există un principiu al utilizării raţionale a resurselor. Dacă se va ţine cont de toate aceste aspecte, nu ne vom bate joc de rezervele pe care suntem pe cale de a le confirma”, a mai spus reprezentantul ANRE, scrie agerpres.

Anterior, în cadrul aceleiaşi conferinţe, preşedintele Bursei Române de Mărfuri (BRM), Septimiu Stoica, a criticat în termeni foarte duri membrii Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, care au decis să retragă licenţa BRM de tranzacţionare a gazelor, precizând că argumentele aduse sunt „abureli” ale unor „pseudodocţi care prezintă teoria fără să deţină cunoştinţele necesare”.

Potrivit acestuia, în momentul de faţă pieţele de energie se modernizează dramatic, devin mai sofisticate, nu mai există doar vânzător şi cumpărător, ci o infrastructură complexă şi tot felul de instrumente de tranzacţionare.

„Nu-ţi vine să crezi că un asemenea lucru se întâmplă în România, un stat al Uniunii Europene, la 27 de ani de la Revoluţie. Trăim într-o irealitate”, a mai spus Stoica, revenind la decizia Comisiei de industrii.

Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor a transmis, într-un comunicat de presă, că scopul tuturor modificărilor este acela de a crea cadrul legislativ pentru tranzacţionarea transparentă, nediscriminatorie şi în regim concurenţial a gazelor naturale.

„Comisia pentru industrii şi servicii a finalizat, în data de 16 mai, raportul privind Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 64/2016 (emisă de guvernul Cioloş) menită să modifice şi să completeze Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012. Printre principalele modificări aduse de Comisia pentru industrii se numără obligativitatea vânzării pe platforma de tranzacţionare angro a întregii cantităţi de gaze naturale produse, importate şi exportate, în mod transparent şi nediscriminatoriu; pe model vest-european – http://www.efet.org/EnergyMarkets/VTP_assessment, un operator unic pe piaţa angro de gaze naturale şi de energie electrică, OPCOM, pentru a putea astfel creşte lichiditatea pieţei concurenţiale angro prin centralizarea activităţilor de tranzacţionare; tranzacţionarea gazelor naturale prin contracte bilaterale pe termen lung, acces nediscriminatoriu la Reţeaua de Transport de gaze naturale inclusiv pentru noua conductă BRUA; criterii minimale pentru acreditarea operatorilor pentru piaţa cu amănuntul fără a limita numărul acestora”, precizează reprezentanţii Comisiei de industrii.

OPCOM este filială a Transelectrica, societate deţinută majoritar de stat, în timp ce BRM este o bursă privată.