Boza:Complexul Energetic Oltenia este o companie îmbătrânită;se găsesc greu absolvenţi care să îşi pună bocancii


Complexul Energetic Oltenia are profit la şase luni, dar este o companie îmbătrânită şi se găsesc greu absolvenţi care să „îşi pună casca pe cap şi bocancii în picioare”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Sorin Boza, CEO al companiei.

„Astăzi, după 6 luni, este prima dată în istorie când Complexul Energetic a ieşit pozitiv. Ne face pe noi să avem o altă viziune, o altă posibilitate să mergem la bănci. Avem investiţii de 280 milioane lei din fonduri proprii pentru retehnologizări. Avem reparaţii, încercăm să băgăm bani în mentenanţă. Avem trei grupuri astăzi în reparaţii. Încercăm să aşteptăm iarna pregătiţi din punct de vedere al stocurilor de cărbune. Nu este uşor, mergem cu opt grupuri, din 11, trei fiind în reparaţii. Nu este uşor să transporţi cărbune la minus 25 de grade în condiţiile în care are 40% apă. Una dintre marile probleme ale noastre şi a ţării este partea de transport feroviar în care nu s-a investit nimic în ultimii 30 de ani”, a spus Boza.

Acesta a dat ca exemplu relaţia Dragoteşti – Motru, care este de 25 de kilometri, parcursă în şase ore cu trenul, relateaza agerpres.

„Trecem printr-o perioadă grea, de restructurări, în care încercăm să schimbăm viziunea în care vă invit să vedeţi prima companie de stat în care oamenii au obiective de performanţă, măsurabilă, smart. Media de vârstă este de 49,6 ani. Este o companie îmbătrânită. Am încercat să facem contracte de asociere pentru învăţământ, să facem 5 clase de electricieni, sudori, meserii care nu se mai găsesc, din păcate. Suntem în asociere cu universităţile tehnice din Timişoara, Craiova, Bucureşti să preluăm absolvenţi. Asta a fost politica acestei ţări, în ultimii 10-15 ani. Am vrut toţi să ne facem doctori, avocaţi, prezentatori de modă şi nu ne-am uitat pe partea asta tehnică, iar această problemă o simt colegii mei. E greu să găseşti astăzi un absolvent care să îşi dorească să îşi pună bocancii în picioare şi casca, să se ducă în carieră şi să rezolve problema”, a afirmat CEO-ul Complexului Energetic Oltenia.

Potrivit acestuia, Complexul este o companie stabilă din toate punctele de vedere.

„Este o companie care astăzi a început să ramburseze creditele pe termen scurt, care au fost pentru noi foarte greu de suportat în perioada de iarnă. Avem o perioadă în care băncile se uită altfel la noi şi spun că CE Oltenia a trecut la o altă fază de dezvoltare şi nu este copilul ăla sărac al Sistemului Energetic Naţional”, a mai arătat Boza.