BRM: Comisia de industrii din Camera Deputaţilor a decis naţionalizarea serviciilor de intermediere a tranzacţiilor cu gaze naturale


Bursa Română de Mărfuri (BRM) susţine că, în şedinţa din 16 mai, Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor a adoptat un amendament privind modificarea legislaţiei din domeniu, astfel încât serviciile oferite de BRM sunt practic naţionalizate, potrivit unui comunicat al bursei, remis miercuri.

“Bursa Română de Mărfuri (BRM) îşi exprimă consternarea în legătură cu decizia Comisiei de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor care în şedinţa sa din data de 16.05.2017, la propunerea domnului deputat Iulian Iancu (preşedintele în exerciţiu al Comisiei), a adoptat un amendament la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, amendament prin care, practic, naţionalizează serviciile oferite de organizaţia noastră, într-un profund dispreţ faţă de legislaţia europeană şi naţională pe baza căreia compania noastră a fost licenţiată”, se arată în comunicat, scrie agerpres.

Este vorba despre un amendament potrivit căruia o singură bursă poate avea licenţă pentru a intermedia tranzacţii în domeniul gazelor naturale, aceasta fiind OPCOM. În prezent, se realizează tranzacţii centralizate cu gaze naturale atât pe OPCOM, cât şi pe BRM. OPCOM este filială a Transelectrica, societate deţinută majoritar de stat, în timp ce BRM este o bursă privată.

Potrivit reprezentanţilor BRM, Comisia de industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, la presiunea preşedintelui său, a adoptat această modificare fără că subiectul să se afle pe ordinea de zi a acestei şedinţe şi împotriva opiniilor negative primite de la Guvern, ANRE, Consiliul Concurenţei şi instituţiile europene.

“BRM îşi exprimă profunda dezaprobare a modului în care Preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor tratează capitalul privat românesc care derulează o activitate legală, pentru dezvoltarea căreia a investit până în prezent mai multe milioane de lei, activitate ce este apreciată de către participanţii la piaţă. Aceştia au tranzacţionat, în condiţii de transperanţă, nediscriminare şi integritate, un volum de peste 40 TWh în ultimii doi ani, iar la nivelul lunii aprilie atingând un procent de peste 30% din consumul naţional”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii BRM fac un apel public la preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pentru implicarea sa în rezolvarea acestei situaţii şi “respingerea acestei tentative de naţionalizare care aruncă România în perioada comunistă”.

“Totodată, BRM informează participanţii la piaţă că va lua toate măsurile legale care se impun pentru a-şi apară drepturile ce îi revin conform legislaţiei naţionale şi europene în vigoare şi va continua să acţioneze pentru realizarea obiectivului ţării noastre de a deveni un hub regional de gaz natural”, se mai precizează în comunicatul BRM.