Consiliul Concurenţei: RWE Energie SRL poate prelua portofoliul de clienţi al Fidelis Energy SRL


Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care RWE Energie SRL preia portofoliul de clienţi al Fidelis Energy SRL, deoarece nu ridică obstacole semnificative în calea concurentei efective pe piaţa românească, a anunţat, joi, autoritatea de concurenţă.

“Autoritatea de concurenţă a analizat aceasta operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante”, se arată într-un comunicat al instituţiei remis, scrie agerpres.

RWE Energie SRL este controlată direct de către societatea Budapesti Elektromos Muvek Nyrt şi face parte din grupul RWE, grup activ pe pieţele europene de furnizare de energie şi gaze naturale. Grupul RWE este lider european în domeniul energetic, fiind activ în producerea, transportul şi comercializarea de energie electrica şi gaze naturale.

Grupul este cel mai mare producător de energie electrică din Germania şi al doilea ca mărime în Olanda, în timp ce pe piaţa gazelor naturale ocupă primul loc în Olanda şi locul trei în Germania.

Totodată, Grupul RWE este al patrulea cel mai mare furnizor în Marea Britanie, atât pentru energie electrică, cât şi pentru gaze naturale. În România, RWE s-a concentrat pe deservirea clienţilor non-casnici de energie electrică, portofoliul de furnizare gaze naturale fiind redus.

Fidelis operează pe piaţa energiei electrice din România, ca furnizor de energie electrică, precum şi pe piaţa gazelor naturale.

Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicata pe site-ul instituţiei după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.