E-Distribuţie Muntenia a investit aproximativ 1,1 milioane euro în modernizarea reţelei electrice de distribuţie din Giurgiu


E-Distribuţie Muntenia a investit aproximativ 1,1 milioane de euro pentru modernizarea reţelei electrice de distribuţie din judeţul Giurgiu, iar în primele cinci luni ale acestui an a desfăşurat lucrări de modernizare a reţelelor de medie şi joasă tensiune, precum şi lucrări de îmbunătăţire a nivelului de tensiune, pentru a putea interveni mult mai rapid şi mai eficient pentru remedierea avariilor, arată un comunicat al companiei remis miercuri.

‘E-Distribuţie îşi menţine angajamentul de a moderniza şi de a îmbunătăţi calitatea reţelei, deoarece un sistem energetic eficient este benefic atât pentru consumatorii finali, cât şi pentru operatorul de distribuţie. Prin modernizarea reţelelor, reuşim să automatizăm şi să simplificăm operaţiunile companiei, în timp ce consumatorii finali vor resimţi diminuarea considerabilă a disconfortului intervenţiilor, precum şi o durată semnificativ mai redusă a întreruperilor. Suntem hotărâţi să ne menţinem în topul celor mai performanţi operatori de distribuţie din România”, a declarat Federico Panone, Directorul General al E-Distribuţie Muntenia, Banat şi Dobrogea.

Peste 1.500 de clienţi din localităţile Gogoşari, Răleşti, Drăghiceanu, Izvoru, Vieru, Hodivoaia, Putineiu şi Daia din judeţul Giurgiu, au beneficiat de o calitate mai bună a serviciului în urma lucrărilor de modernizare a reţelei de medie tensiune. Modernizarea a constat în înlocuirea mai multor echipamente de reţea, relocarea amplasamentului în vederea facilitării accesului pentru electricieni în caz de incidente, precum şi în lucrări de îmbunătăţire a nivelului de tensiune, cu scopul creşterii performanţei serviciului de distribuţie de energie electrică, scrie agerpres.

De asemenea, E-Distribuţie Muntenia a efectuat lucrări de modernizare la reţeaua de joasă tensiune, în beneficiul a peste 4.000 de clienţi din Giurgiu, Cucuruzu, Vieru şi Gostinu. Ca urmare a lucrărilor de modernizare, în aceste localităţi greu accesibile anterior pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, numărul intervenţiilor a scăzut semnificativ, în timp ce calitatea serviciului de distribuţie a energiei electrice s-a îmbunătăţit considerabil. În plus, datorită sistematizărilor, aceste localităţi sunt pregătite pentru instalarea de contoare inteligente. Compania a mai finalizat lucrări de centralizare măsură în localitatea Colibaşi, dar şi lucrări de modernizare a reţelei de joasă tensiune în localitatea Remus, în beneficiul a 1.350 de clienţi.

În luna iunie, E-Distributie Muntenia va începe o serie de lucrări de îmbunătăţire a serviciului de distribuţie. În acest sens, sunt planificate lucrări de centralizare măsură în localităţile Greaca, Zădăriciu şi Frăţeşti. Aproximativ 2.900 de clienţ?i vor beneficia în urma modernizării liniei electrice subterane din centrul oraşului Giurgiu, în timp ce locuitorii din Chiriacu, Izvoarele, Radu Vodă şi Dimitrie Cantemir vor avea servicii îmbunătăţite datorită modernizării liniei electrice aeriene de medie tensiune Onceşti.

Toate aceste lucrări fac parte dintr-un program de investiţii realizat de companiile de distribuţie ale Enel în România, care vizează asigurarea unui serviciu adecvat pentru consumatorii finali, posibilitatea de control la distanţă şi îmbunătăţirea calităţii şi securităţii reţelei, respectând în acelaşi timp standardele companiei în ceea ce priveşte mediul. Ca urmare a modernizării reţelelor, cele trei companii E-Distribuţie – care acoperă regiunile Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea – sunt în topul celor mai performanţi operatori de distribuţie de energie electrică din România în privinţa calităţii serviciilor în ultimii ani. Conform datelor raportate Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru 2015, indicatorul SAIDI (durata medie a întreruperilor neplanificate pentru fiecare client) pentru E-Distribuţie Muntenia a fost de 221 minute, cel mai bun nivel din ţară, media naţională fiind de 308 minute. În 2016, indicatorul de performanţă s-a îmbunătăţit şi mai mult conform datelor preliminare, până la aproximativ 175 minute pentru E-Distribuţie Muntenia.

Enel este o companie energetică multinaţională, jucând un rol important pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile. Grupul Enel activează în peste 30 de ţări de pe patru continente şi are o capacitate instalată netă de producţie de energie de circa 83 GW. Enel distribuie electricitate şi gaze naturale printr-o reţea de peste 2 milioane km, are peste 65 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienţi comparativ cu firmele europene din domeniu. Enel este cea mai mare companie integrată de utilităţi din Europa după capitalizarea de piaţă şi una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce priveşte capacitatea instalată şi EBITDA raportat.

Prezentă pe piaţa din România încă din 2005, Enel este, în acest moment, unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile. Enel are peste 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 2,8 milioane de clienţi din trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie. Enel continuă dezvoltarea unui program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, a siguranţei şi performanţei reţelelor şi implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel. Enel Energie şi Enel Energie Muntenia sunt importanţi furnizori de energie în România, având în ofertă atât energie electrică cât şi gaze naturale.