Engie obţine 512 milioane de dolari din vânzarea participaţiei deţinute la compania indiană Petronet


GDF International, o subsidiară a Engie SA, şi-a vândut întreaga participaţie de 10% deţinută la cel mai mare importator de LNG (gaz natural lichefiat) din India – Petronet – valoarea tranzacţiei fiind estimată la 512 milioane de dolari, transmit Reuters şi Bloomberg.

Tranzacţia a fost intermediată de băncile americane de investiţii JPMorgan şi Citigroup.

Acţiunile Petronet înregistrau joi la Bursa de la Mumbai cel mai semnificativ declin din ultimele şapte luni, după anunţarea acordului, scrie agerpres.

În martie, Engie SA, cea mai mare companie franceză de utilităţi, a anunţat cele patru companii indiene de stat care deţin jumătate din Petronet LNG Ltd că oferă acţiuni proporţional cu participaţiile pe care le deţin în firmă.

Anul trecut, compania a anunţat că intenţionează să vândă active de 15 miliarde de euro, în special centrale termoelectrice, majoritatea pe cărbune, şi să investească 22 de miliarde de euro în perioada 2016 – 2018. Engie a vândut până acum active de opt miliarde de euro.

Engie a stabilit un obiectiv de reducere cu 10% a emisiilor de CO2 până în 2020, majorarea capacităţilor sale de energie regenerabilă cu 50% în perioada 2009 – 2015 şi creşterea eficienţei energetice cu 40% până în 2018.

Pe piaţa din România, Engie este prezentă în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice şi de mediu.