Ministerul Energiei vrea să obţină bani europeni pentru proiectul AGRI


Ministerul Energiei va cere includerea interconectorului de gaze AGRI pe lista proiectelor de interes comun, pentru ca acest proiect să poată beneficia de fonduri europene, a declarat, luni, Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei.

„Am reiterat dorinţa noastră ca minister ca proiectul AGRI să continue. Noi vom susţine acest proiect, care permite diversificarea surselor de aprovizionare. Vrem să cerem împreună cu Ungaria includerea acestui proiect pe lista proiectelor de interes comun. Noi, ca minister, vom face tot posibilul să fie inclus, după care compania de proiect va reface studiul de fezabilitate”, a spus Tudorache.

El a arătat că, dacă va fi inclus pe această listă, proiectul ar putea primi fonduri europene, scrie agerpres.

„AGRI va trebui să îndeplinească anumite condiţii, pentru a fi inclus pe această listă. Una dintre condiţii este să reprezinte interesul a două state membre UE”, a continuat secretarul de stat.

Proiectul AGRI (Azerbaidjan – Georgia – România Interconnector) îşi propune transportul gazelor naturale din regiunea Caspică, pe teritoriul Azerbaidjanului şi Georgiei, şi traversarea Mării Negre cu ajutorul navelor metaniere, implicând construcţia a două terminale de lichefiere (pe coasta georgiană a Mării Negre şi la Constanţa).

Odată ajunse în România, gazele lichefiate ar urma să fie regazeificate şi transportate mai departe, din conducte, spre restul Europei. Volumele de gaze sunt destinate în principal asigurării consumului României şi Ungariei, restul fiind direcţionate către alte potenţiale pieţe din Europa.

Proiectul AGRI a fost iniţiat în 2010, printr-un memorandum semnat la Bucureşti între România, Azerbaidjan şi Georgia, iar ulterior s-a alăturat şi Ungaria.