Nuclearelectrica, profit net în creştere de 76 de ori în S1, la 133,7 milioane lei


Nuclearelectrica a realizat un profit net de peste 133,7 milioane lei, în primul semestru din acest an, în creştere de 76 de ori comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Principalii factori care au contribuit la rezultatele din primul semestru al anului 2017, faţă de cele obţinute în S1 2016, sunt creşterea cu 5,5% a cantităţii de energie electrică produsă şi livrată de CNE Cernavodă, în condiţiile unei opriri programate semnificativ mai redusă a unităţii, creşterea veniturilor din vânzarea energiei electrice cu 20,2%, datorită atât cantităţii de energie electrică livrată mai mare (+6,5%), cât şi a preţurilor medii efectiv realizate mai mari cu 12,83%. De asemenea, rezultatele au fost influenţate de cantităţile pe care SNN are obligaţia să le vândă pe piaţa reglementată, conform deciziei ANRE, dar şi de mixul de vânzări pe piaţa competitivă (contracte la termen versus livrări pe piaţa spot).

Alţi factori sunt cheltuielile cu deprecierea şi amortizarea mai mari cu 3,2% faţă de perioada comparativă, pe fondul punerii în funcţiune a unor investiţii în curs anterioare, care au generat cheltuieli cu amortizarea, cheltuieli din exploatare (altele decât deprecierea şi amortizarea) în creştere cu 2,5%, în condiţiile în care producţia a fost mai mare cu 5,5%, a unor cheltuieli cu dezechilibrele negative pe Piaţa de echilibrare şi achiziţia de energie electrică în legătură cu opririle neplanificate şi programate ale Unităţii 1 din semestrul I, precum şi impactul unor elemente nemonetare de natura cheltuielilor cu provizioanele, scrie agerpres.

Veniturile financiare nete au fost în cuantum de 11,481 milioane lei faţă de cheltuielile financiare nete în sumă de 13,485 milioane lei în perioada comparativă, influenţate în principal de diferenţele de curs valutar.

Datoriile pe termen lung au scăzut cu 8% faţă de valorile înregistrate la 31 decembrie 2016.

‘Producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale CNE Cernavodă a fost de 5.519.639 MWh în semestrul I 2017 (din care 2.516.008 MWh în trimestrul II 2017). Din această producţie brută, consumul propriu tehnologic al Unităţilor în timpul funcţionării, precum şi în timpul opririlor asigurat din producţie proprie a fost de 454.000 MWh în semestrul I 2017 (din care 217.000 MWh în trimestrul II 2017). Astfel, energia electrică produsă şi livrată în Sistemul Energetic National (SEN) a fost de 5.065.688 MWh în semestrul I 2017, faţă de perioada similară a anului 2016 (4.803.816 MWh), reprezentând o creştere de 5,45%. În trimestrul II 2017 cantitatea de energie electrică produsă şi livrată în SEN a fost de 2.299.377 MWh, în creştere cu 14,89% faţă de nivelul înregistrat în trimestrul II 2016 de 2.001.435 MWh’, menţionează sursa citată.