România trebuie să aibă un holding energetic; Electrica şi Hidroelectrica pot cumpăra acţiuni la CE Oltenia (director)


România trebuie să înfiinţeze un holding energetic, care să aibă în structură atât producători hidro, cât şi termo, aşa cum există în toată Europa, altfel producătorii pe cărbune nu vor putea rezista în piaţă, iar securitatea energetică a ţării va fi afectată, a declarat, vineri, Ionel Ilie, director de ofertare-vânzare în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

„Dacă în toate ţările de pe planeta asta se poate, la noi de ce să nu se poată? E foarte simplu: se spune că Electrica stă pe un muşuroi de bani, Hidroelectrica stă pe un muşuroi de bani, deci au bani ca să cumpere acţiuni la celelalte firme şi (holdingul – n.r.) se poate face fără să intervină politicul, doar printr-o decizie a Consiliului de Administraţie. Atunci am făcut un holding, foarte simplu, ca în toată Europa”, a spus Ilie, prezent într-o dezbatere pe teme energetice.

El a amintit momentul 2009, când Guvernul de atunci a vrut să reorganizeze sectorul producţiei de energie în două companii integrate, Electra şi Hidroenergetica.

„Răspunsul meu pe care îl dădeam celor care s-au opus înfiinţării celor două companii era: „vom face ca în Cehia”, pentru că unii dintre cei care se opuneau erau de la CEZ. Vom face ca şi în Cehia, ca şi în Germania, o companie care să aibă de toate”, a arătat oficialul CE Oltenia, scrie agerpres.

Potrivit acestuia, un producător de energie pe cărbune nu va putea concura niciodată cu unul care deţine hidrocentrale.

„Cine îşi închipuie că poate concura o companie care produce energie din cărbune cu Hidroelectrica? Hidroelectrica are un cost de producţie undeva la 20 – 30 de lei pe MWh. Sunt 3.000 de salariaţi care produc mai mult decât Complexul Oltenia (care are circa 14.000 de angajaţi – n.r.). Cum se pot concura cele două companii, dacă luăm în calcul doar acest punct de vedere? Dar să mai pui şi faptul că eu plătesc apă mai scump decât Hidroelectrica, redevenţe pentru cărbune, certificate verzi. Suntem singurul mare consumator care nu este scutit de plata certificatelor verzi, pentru că lignitul nu este trecut pe lista respectivă, este trecută doar huila”, a continuat Ilie.

Acesta s-a declarat convins că, la un moment dat, tot la propunerea sa se va ajunge, pentru că, altfel, producătorii pe cărbune nu vor putea rezista în piaţă, iar securitatea energetică a ţării nu se poate realiza fără cărbune.

„Eu sunt convins că nu într-un an, nu în doi, dar viaţa le va rezolva, pentru că altfel nu putem rezista. Chiar dacă vrem să eliminăm complet cărbunele, nu putem, pentru că va veni iarăşi iarna şi ne va arăta că trebuie asigurată energia”, a susţinut Ilie.