Rompetrol a inaugurat vineri prima staţie de încărcare pentru maşinile electrice,după o investiţie de 1,2 milioane de dolari


Rompetrol Downstream, divizia de retail a grupului KMG International (fostul Rompetrol Group) a deschis vineri prima benzinărie dotată cu staţii de încărcare a maşinilor electrice, situată în Bucureşti pe strada Chitilei, în urma unei investiţii de circa 1,2 milioane de dolari, a declarat Vlad Rusnac, directorul general al Rompetrol Downstream.

„Chiar dacă piaţa automobilelor electrice din România se află într-o fază incipientă, nu putem ignora preocuparea internaţională în ceea ce priveşte diversificarea surselor de energie şi încercăm să implementăm noi tehnologii pentru a ne dezvolta gama de produse şi servicii, precum şi pentru a satisface nevoile clienţilor, având în acelaşi timp grijă de mediul înconjurător’, a spus Rusnac.

Compania intenţionează ca, până la finele acestui an, să deschidă opt benzinării care să aibă şi staţii de încărcare electrice, respectiv o staţie în Bucureşti, pe strada Valea Oltului, o alta pe centura Capitalei, dar şi în alte oraşe, precum Baia Mare, Câmpulung Moldovenesc sau Timişoara. Investiţia totală în cele opt staţii se va ridica la 10 milioane de dolari, scrie agerpres.

Alimentarea la staţia de încărcare electrică deschisă vineri se efectuează prin curent alternativ şi curent continuu de 22 kW, fiind astfel compatibile cu orice tip de autovehicule vândute în Europa şi Asia.

Pot fi alimentate două maşini în acelaşi timp, astfel un vehicul electric poate să-şi încarce bateria la 80% din capacitatea sa în doar 20 de minute, comparativ cu 7-8 ore, timpul necesar pentru încărcarea obişnuită. Serviciul de încărcare electrică este oferit gratuit.

Numărul autoturismelor ecologice achiziţionate de către români în primele patru luni ale anului a crescut de aproape două ori (181%) în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2016, până la 548 de unităţi, relevă statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Conform datelor oficiale, în perioada ianuarie – aprilie 2017, faţă de primele patru luni din anul precedent, ponderea autoturismelor ‘verzi’ (electrice şi hibride) în totalul livrărilor realizate s-a situat la 1,7%. În această marjă, vânzările de maşini electrice 100% au crescut cu 142,1%, iar cele hibride cu 185,2%.

În topul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele patru luni ale anului, primul loc a fost ocupat de BMW, cu 14 unităţi, urmată de Mercedes-Benz (11), Audi (7), Volkswagen (4), Volvo (3) şi Porsche (2).

De asemenea, cele mai multe maşini hibride vândute în România, din ianuarie până în aprilie, au fost înregistrate de Toyota (451 de unităţi), urmată de Lexus (45), Kia (3), Land Rover, Mercedes Benz şi Ford (câte o unitate).