Rompetrol vrea să participe la privatizarea combinatului petrochimic Petrohemija Pancevo din Serbia

KMG International (noua denumire a grupului Rompetrol) a depus o scrisoare de intenţie în vederea participării la privatizarea combinatului petrochimic Petrohemija din Pancevo, Serbia, a anunţat, vineri, Cătălin Dumitru, senior vicepreşedinte al companiei, în cadrul unor declaraţii de presă.

“Deocamdată am depus scrisoarea de intenţie. Urmează organizarea a ceea ce înseamnă “data room” (camera de date, n.r.). În funcţie de rezultatul analizelor pe care le vom face din punct de vedere business, din punct de vedere financiar şi juridic, în funcţie de cotaţiile de pe piaţă, vom face oferta corespunzătoare. Dar, deocamdată, subliniez că suntem departe de acest lucru. Şi ei sunt la început, răspunsurile la scrisoarea de intenţie vor veni curând, poate în câteva săptămâni, iar în funcţie de asta vă vom ţine la curent. E normal să fiţi informaţi, e normal să vă dăm toate detaliile, dar suntem într-o fază incipientă”, a spus Dumitru.

El a mai spus că Rompetrol nu are un termen pentru acest proiect, dar, ca în orice business, este bine să nu pierzi oportunitatea şi momentul, scrie agerpres.

Potrivit portalului de ştiri serbianmonitor.com, alături de Rompetrol, de privatizarea combinatului Petrohemija Pancevo mai este interesată şi compania cehă de investiţii financiare J&T IB and Capital Markets, care a depus, de asemenea, o scrisoare de intenţie până la termenul-limită, 3 mai.

În 2007, Rompetrol, condusă la acel moment de Dinu Patriciu, a participat şi la procesul de privatizare a companiei petroliere de stat din Serbia, NIS, achiziţionată până la urmă de Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus.

Totodată, Cătălin Dumitru a reiterat intenţia Rompetrol de a achiziţiona o capacitate de rafinare în zona Mării Meditarane, după ce pachetul majoritar de acţiuni va fi preluat de chinezii de la CFC.

“Unul dintre proiectele importante pentru consolidarea poziţiei KazMunaiGaz şi CFC în zona de rafinare ar putea fi o capacitate de rafinare în zona Mării Mediterane. Aceasta nu înseamnă neapărat achiziţia completă a unei rafinării, poate să însemne o participare într-o mare rafinărie. Grupul nostru are deschidere şi la Mediterană şi la Atlantic prin capacităţi de stocaj maritime importante ca volum şi ca aşezare geografică. Intenţionăm să dezvoltăm şi retailul, iar al treilea stâlp de susţinere este activitatea de rafinare. Suntem într-o fază de început, într-o fază de analize şi vă vom ţine la curent. Există capacităţi de rafinare de analizat în Italia, Grecia, Franţa, dar deocamdată sunt planuri”, a mai spus oficialul Rompetrol.

KMG International are operaţiuni de rafinare, retail, trading, petrochimie, upstream şi servicii industriale în 11 pieţe principale, printre care România, Bulgaria, Georgia, Moldova, Franţa şi Spania.