Transgaz raportează un profit în creştere cu 86% după primul trimestru


Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz Mediaş a afişat un profit net de 320,13 milioane de lei în primul trimestru din acest an, în creştere cu 86% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit Raportului trimestrial al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Veniturile din activitatea de exploatare s-au cifrat la 638,6 milioane de lei, în creştere cu 37% faţă de primele trei luni ale anului trecut, iar cheltuielile de exploatare la 266,6 milioane de lei, în urcare cu 2%.

Printre factorii care au determinat creşterea veniturilor companiei se numără veniturile obţinute din rezervarea de capacitate mai mari cu 134 milioane de lei, datorită capacităţii rezervate mai mari cu 2,53 milioane MWh şi cantitatea de gaze transportate mai mare cu 19% faţă de trimestrul I 2016. De asemenea, veniturile din transportul internaţional al gazelor naturale au fost mai mari cu 11,1 milioane lei, datorită variaţiilor cursurilor valutare a monedelor de derulare a contractelor. Veniturile din activitatea de echilibrare au înregistrat o creştere de 29,46 milioane lei pe seama următorilor factori: cantitate mai mare cu 385.112 MWh cu influenţă favorabilă de 38,76 milioane lei şi preţ de tranzacţionare mai mic cu 16,64 lei/MWh, cu o influenţă negativă de 9,306 milioane lei, scrie agerpres.

Cheltuielile pentru investiţii realizate la 31 martie 2017 au depăşit uşor 13 milioane lei, din care 98.000 lei reprezintă instalaţii de racordare la SNT realizate în baza regulamentului de acces la SNT aprobat prin HG nr.1043/2004.

În primul trimestru al acestui an au fost puse în funcţiune investiţii în valoare de 7,7 milioane lei.

La 31 martie 2017, volumul creanţelor restante a fost de 350 milioane lei, cu 129,9 milioane lei mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Societatea nu înregistrează plăţi restante.

În trimestrul I 2017, transgaz a vărsat la bugetul de stat suma de 222,19 milioane lei.

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale – SNTGN Transgaz SA are ca activitate principală transportul gazelor naturale. De asemenea, societatea întreţine şi exploatează sistemul naţional de transport al gazelor naturale şi desfăşoară activităţi de cercetare şi proiectare în domeniul transportului de gaze naturale.